Dragul meu frate am observat ca pe langa tona de lucruri pe care le avem in comun pot sa mai adaug unul: trenurile.Niciodata nu imi imaginasem ca vom putea impartasi aceasta "pasiune".Inca de la 7 ani am inceput sa calatoresc cu trenul si trebuie sa recunosc ca la inceput am avut acea teama caracteristica,insa pe masura trecerii timpului s-a diminuat.Cred ca mostenesc aceasta trasatura de la mama,care la randul ei a inceput de la varsta de 7 ani sa mearga cu trenurile.De vreo 4 ani incoace au inceput sa isi faca aparitia adevaratele aventuri.Nu!Nu am iubit subit vreun vanzator ambulant de prin trenuri,nu am avut vreo aventura cu mecanicul,nu m-am indragostit de pantografe,ca si tine, si nici nu am fumat in baia trenului si m-a prins conductorul si l-am invitat duios sa ma acompanieze.Probabil ca daca se intamplau aceste lucruri eram o adevarata cfr-ista.Acum cateva zile o prietena chiar a observat faptul ca multi din prietenii mei sunt cfr-isti.Se pare ca pana la urma am mai multe lucruri in comun cu CFR-ul decat ma gandeam.
In familia mea exista persoane care au asa zice premonitii in mod inconstient[darul acesta a trecut se pare peste generatia mea].Sa va dau exemplu:inainte sa plec in Croatia,anul acesta,cu doar o noapte inainte,mama a visat ca nu vom putea iesi din tara.Lucru confirmat,deoarece nu am avut nici eu nici mama pasapoartele la noi[Croatia nu este in UE] si cand am avut posibilitatea sa ne intoarcem sa le luam, al mamei mele fusese expirat de 5 luni,iar al meu urma sa expire in august 2010,deci nici eu nu aveam ce face cu el[cu sase luni inainte de data expirarii trebuie sa depui nu stiu ce cerere,o intreaga invalmaseala birocratica].Si sa zicem ca pasaportul mamei era expirat si al meu era in regula nu se putea pentru ca sunt minora si fara mama nu pot iesi din tara[asta pentru ca are sentinta definitiva de divort=>nu trebuie si acord patern] si prin zona nu exista nici un notar[se putea face un act prin care ma putea da in grija pe parcursul excursiei ghidului sau altei persoane].Revenind la subiectul nostru,acum vreo 3 ani,cand trebuia sa plecam de la Bucuresti,a "visat" mama ca ceva nu era ok cu bilete.A doua zi ne-am uitat pe bilete si surpriza:tipa de la casa ne daduse bilete cu o zi in urma,gresind data plecarii.Alta data,cand aveam trenul la ora 20[spre exemplu] ne-am uitat pe bilete la ora 20:30[in aceeasi zi]=>pierdusem din nou trenul.
Astazi,29 iulie 2010 am decis sa plec la Bucuresti,de unde urma sa plec la mare.Trenul era la ora 21:25.Ne-am luat catrafusele si am plecat spre gara din Simeria.Cand ajungem,pe la 21:21, trenul nicaieri.Ne-am gandit ca avea intarziere[acum o saptamana si ceva am plecat din nou la Bucuresti si avusese intarziere 45 de minute].Stam linistite pe peron,bem o cafea.Stam ...si stam ..si stam si mai mult.Pana la urma ma enervez,si pe la ora 21:35 intreb pe un functionar al CFR-ului de tren.Acesta imi spune ca trenul plecase la 21:20.Am inlemnit in mijlocul garii.Mama a luat atitudine,s-a dus la informatii.Tipa de acolo ne-a zis ca daca ne grabim prindem trenul la Calan[urmatoarea statie].Aveam la dispozitie aproximativ 9 minute sa parcurgem 16 km si sa si luam trenul.Cum?Cu masina desigur,insa mama nu e persoana cea mai potrivita pentru a conduce cu viteza.O impiedica prudenta.Ne-am urcat intr-un taxi si "pe cai cu doamnele!".Pesimism sau nu,mama intuise ca nu aveam cum sa ajugem la timp,desi taximetristul s-a crezut mecanic nu de TGV,ci de Shinkansen.Concluzia?Maine am tren la 12:50,dar nu la vagon de dormit,ci la "sezatoare".Noroc ca ma apuc sa recitesc "Doamna Alba a Habsburgilor" de Paul Morand.Sper sa nu ma trezesc prea tarziu si sa il pierd si pe asta :-<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu